Flori rare din Romania

1. Papucul Doamnei (Cypripedium calceolus)

“Cand o vezi pentru prima data, te opresti in fata ei ca in fata unui tablou vestit, dorit sa-l vezi aievea. Deodata nu-ti dai seama: e o bijuterie de safire, rubine si dimanate, cum pare cand picatura de roua se opreste in corola ei, sau un fluture rar, ori vreun colibri ratacit prin plaiurile noastre?” Asa descrie savantul Ion Simionescu gingasa orhidee, cunoscuta sub numele de Papucul Doamnei.

Floarea creste in umbra padurilor de fag sau in locurile mai insorite, calcaroase. Culeasa fara mila, din luna mai pana in mijlocul lui iulie, cand se trece, floarea s-a imputinat, disparand din multe regiuni ale tarii. Azi poate fi intalnita mai ales in cetatile de piatra ale Bucegilor, Ceahlaului, Fagarasului si Retezatului. Primavara, dupa topirea zapezilor, eleganta orhidee rasare din pamant. Pe tulpina dezvolta 4-5 frunze late, cu nervuri proeminente. In varful ei, gingasa, apare o singura floare. Doar una – in schimb de o frumusete neasemuita. Pare un papucel de catifea, de unde si numele. Buza de jos a florii e ca un balconas galben-limoniu, stropit pe dinauntru cu puncte si linii rubinii. Inlauntrul lui este ascuns nectarul cautat de insecte. Pe laturi o inconjoara patru petale rosii.

                               papucul doamnei

2. Sangele voinicului (Nigritella nigra si Nigritella rubra)

“O picatura din sangele voinicului ce lupta cu balaurul-cu-sapte-capete a cazut pe o floare fara culoare. De atunci floarea a devenit purpurie.” Asa spune o legenda despre nasterea acestor gingasa orhidee, intalnite pe prin pajistile alpine, pe branele abrupte si acoperite cu iarba, ori printre stancarii insorite. Florile – inflorescente conice – par rubine stralucitoare in bataia Soarelui. Mirosul lor caracteristic, amintind de vanilia, este atat de patrunzator, incat prezenta podoabei sangerii poate fi simtita de la distanta. Infloresc incepand cu luna mai pana prin august. Cum pot fi deosebite:  unele inflorescente sunt mai rotunde si bat in negru (Nigritella nigra), altele sunt mai lunguiete si mai trandafirii (Nigritella rubra). Culeasa an de an, floarea  de sangele voinicului s-a rarit si nu mai poate fi intalnita decat in anumite locuri.

nigritella nigra 3. Garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) Ion Simionescu descrie astfel aceasta garofita: “Petalele, rasfrante larg, sunt de un ros de carmaz sters. Pe ele sunt trase dungi, in lung, de un rosu mai aprins, iar spre launtrul florii, o rotita de dantela fina cu ochiuri mici, de aceeasi culoare mai inchisa. Urmeaza apoi un cerc alb, cu raze iarasi rosii, iar in mijloc, un joc de verde si alb neintrerupt.” Acum vreo 120 de ani planta nu era cunoscuta. A fost descoperita pe crestele prapastioase ale Pietrei Craiului, de doi botanisti transilvaneni. Aparitia ei a produs senzatie si nedumerire in lumea stiintei. Pe de o parte, ea nu a mai fost gasita in nici un alt loc din lume, si nici macar pe vreuna din culmile muntoase vecine Pietrei Craiuluii. Pe de alta parte, aceasta garofita nu seamana cu garofitele cunoscute. De astfel originea sa nu este cunoscuta nici azi. Se crede ca planta reprezinta o specie relicta, apartinand unui trunchi din care s-au desprins actualele garofite alpine intalnite in Europa. Supravietuirea ei in Piatra Craiului s-a explica prin pozitia oarecum izolata a masivului. Dar si aici se gaseste ami ales pe culmea vestica a masivului, dinspre valea Dambovitei, la limita dintre etajele subalpin si alpin, ori ratacita prin iarba ce acopera stancariile din partea inferioara a zonei alpine. Asadar, garofita pietrei craiului e o floare rara, care creste doar intr-un singur loc pe planeta noastra – Piatra Craiului.

                                                    Dianthus callizonus

4. Floarea de colt (Leontopodium alpinum)

I se mai spune si in alte feluri, dupa loc: albumeala, siminic, floarea reginei, steluta. E simbolul iubitorilor de drumetie la munte. De aceea este cautata si culeasa uneori nechibzuit. Odinioara, floarea de colt impodobea pajistile de pe culmile domoale ale Bucegilor si Fagarasului, dar fiind mai la indemana omului a fost culeasa fara crutare, disparand complet. Azi o mai intalnim sus, pe cetatile de calcar. Si numai in putine locuri, ca in Muntii Apuseni, coboara la 600 m. celor care o intalnesc le amintim recomandarea lui Emil Pop valabila si pentru alte flori: “Aviz staruitor celor care cu toata oprelistea oficiala, nu-si vor birui ispita: sa rupa ori sa taie numai partea aeriana, sa crute organul din care va renaste floarea; pacatul lor va fi mai mic.”

Floarea de colt este o planta de stepa, venita de departe, din tinuturile Asiei, unde pe alocuri creste inalta si deasa ca iarba. De altfel, aspectul ei din pasla are menirea s-o apere de caldura si vantul care sufla in tara de bastina. Face parte din familia composaea. Are tulpina subtire, frunze liniare si flori grupate in inflorescente inconjurate de niste frunze pasloase, ce-i dau un aspect de steluta. In rezervatia botanica din Alba floarea de colti coboara la cea mai mica altitudine – circa 600 m – din Europa.

Leontopodium alpinum

5.Crinul de Padure

Scurta descriere

Crinul de padure (Lilium martagon) face parte din familia Liliaceea si creste in zona padurilor de stejar si fag, fiind o specie mezofila.

Prezentare

Crinul de padure este o planta salbatica, perena, originara din Europa si infloreste in lunile mai - iunie. Un singur fir de crin de padure poate duce si 50 de flori, dar in general are 10-20 flori! Florile au diverse culori: rosu, roz sau violanceu.

In pamant are un bulb ovoidal format din numerosi solzi carnosi. De la baza bulbului se desprind numeroase radacini, unele din ele adesea contractile. Alte radacini subtiri se formeaza pe tulpina, deasupra bulbului. Tulpina este dreapta, inalta de pana la 100 cm. Frunzele au o forma ovaloita, usor ascutita spre varf. Florile sunt roz, rosiatice sau violacee, punctate cu purpuriu inchis, si au un miros specific, deosebit de puternic. Florile au 6 petale, androceul format din 6 stamine cu filamente lungi de 2-3 cm, terminate cu antere liniare rosii. Fructul este o capsula obovoidala, cu 6 muchii. Semintele sunt comprimate, brune deschis cu suprafata rugoasa.

Este o specie rara, declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege.
Planta face parte din flora spontana europeana si apartine familiei Liliaceea. In Romania este intalnit ca flora spontana in zonele cu paduri de foioase, atat in regiunile de campie, cat si in cele montane. In pamant prezinta un bulb de pana la 8 cm diametru, acoperit cu solzi. Planta creste pana la 1 m inaltime si are flori purpurii, a caror petale prezinta puncte de culoare visinie, grupate in inflorescente care pot ajunge si pana la 20 de flori. Tulpina are o culoare rosiatica, frunzele sunt lanceolate, cele superioare sunt dispuse altern. Substantele chimice componente sunt insuficient studiate, dar practica empirica a demonstrat ca aceasta planta are puternice proprietati cicatrizante, diuretice, emenagoge, emoliente si vulnerare. In fitoterapie este folosit mai mult bulbul, dar si petalele florilor. De asemenea intra in compozitia numeroaselor produse cosmetice pentru combaterea ridurilor si estomparea cicatricilor.


Uz intern:

• boli renale,insomnii,amenoree, palpitatii cardiace - sub forma de infuzie, tinctura din bulb sau flori uscate.

Uz extern:

• abcese, arsuri, amigdalita, eczeme, eriteme, escoriatii, furuncule, intepaturi de insecte, taieturi, ulceratii ale pielii - sub forma de cataplasme cu bulb copt, comprese din infuzie de bulb.

Simbolistica:
In Antichitate, atat la greci, cat si la romani, crinul simboliza speranta si triumful. In zilele noastre, crinul simbolizeaza puritatea si daruirea unui crin e un semn de respect.
Daca vedeţi această plantă, bucuraţi-vă de moment, admiraţi-o, fotografiaţi-o dar nu o rupeţi. Protejaţi-o!

 6.Laleaua Pestrita

Ceea ce o deosebește de celelalte lalele este culoarea ei violacee cu pete albe, dar și modul de răspândire, deoarece ea crește la noi spontan în locurile umede, în apropierea pădurilor. Pentru frumusețea ei este culeasă abuziv încât în unele zone ale țării a ajuns pe cale de dispariție.
Această floare minunată purta în trecut denumirea de Floare de șah, denumire care i-a fost dată de Daria, nepoata unui vistiernic de la curtea Șahului Persiei. Legenda spune că Daria avea grijă de grădina palatului în care existau cele mai alese soiuri de lalele. Într-o noaptea a avut un vis în care o tânără care purta o rochie alb liliachiu a venit în grădină la ea și ia cerut flori pentru mama ei care era bolnavă. Daria i-a oferit un buchet de flori dar în schimb i-a cerut să îi aducă o lalea pestriță pe care o dorea de mult timp. După un timp a apărut în grădina palatului o lalea pestriță care a fost îngrijită și dăruită demnitarilor care veneau din țările vecine. În același timp unchiul ei care era un pasionat matematician a inventat jocul de șah pentru ai alunga plictiseala care îl cuprindea adesea pe Marele Șah. Când unchiul ei s-a înfățișat cu jocul de șah, Daria a adus floarea pe care a numit-o Floare de șah.

O altă poveste spune că lalelele au devenit pestrițe de la amarul lacrimilor deoarece se crede că localnicii din Frătăuții Noi care erau uniții, au plâns soarta bucovinească, au căutat alinare în șoaptele codrului, pe potecile naturii, în locurile unde au crescut aceste flori.
Nici pănă astăzi nu s-a definitivat care este originea acestei minunății și cum a apărut ea.

Așadar toate poveștile legate de această floare sunt unele mai mărețe ca altele. Ceea ce ar trebui să știe toată lumea este că laleaua pestriță este o specie introdusă în Cartea Roșie și ocrotită de stat.

 Denumirea științifică a plantei este "Fritillaria meleagris", fritillus care în latină înseamnă tablă de șah, pahar de aruncat zarurile, aluzie la pătratelele ordonate, brun-roșcate ale lalelei. Din acest motiv, poporul a mai numit-o "bibilica", deoarece se aseamănă cu o pasăre cu penaj la fel de pestriț, negru cu puncte albe.

7.Laleaua Neagra

Un hibridizator caută să creeze floarea viselor sale prin incrucisarea a doua soiuri cu trăsături diferite. Câteodată măiestria sa consta în a recunoaşte „greşelile fericite" ce pot apărea în procesul de hibridizare. Hibridizatorii caută să creeze o armonie între caracteristicile viitoarei plante. Câteodată căutarea unui singur atribut sau caracteristică poate aprinde imaginaţia unei întregi comunităţi, cum ar fi căutarea lalelei negre.Deşi s-au făcut paşi importanţi înspre obţinerea negrului, mulţi experţi inisistă ca o lalea neagra, este imposibil de realizat.
Oraşul Haarlem din Olanda oferă 100.000 the guldeni primul om care va cultiva o lalea neagra. Aşa începe romanul lui Alexandre Dumas „Laleaua neagră" ce a aprins în mintea iubitorilor de flori întrebarea: oare chiar e imposibilă creşterea unei lalele negre?
Partea interesantă e că nu există nici o lalea cu adevarat neagră, şi pare-se nici nu va exista dintr-un motiv simplu: e imposibil.

Frans Roozen, directorul tehnic al Institutului de flori din Olanda, spune: Pentru a fi cu adevărat negru, culoarea trebuie sa nu aibă nici măcar o nuanţă sau tentă de altă culoare. Iar acest lucru în natură se întâmplă doar cu moartea. Nici o frunză sau floare vie nu este neagră în totalitate.
Roozen acceptă că s-au facut paşi importanţi înspre hibridizarea lalelei, şi că culorile se apropie foarte mult de negru, dar un negru total nu va putea fi obţinut niciodată.
„Ce este posibil, spune el este ceea ce deja am făcut. Crearea unor lalele de un mov închis. Aproape, foarte aproape de negru, dar nu negru complet.

Hibridizarea este metoda prin care calitatile a doua plante diferite sunt unite (amestecându-le polenul) pentru a crea o noua plantă care să aibe calităţile dorite ale celor două plante iniţiale. De exemplu încrucişând o floare cu caracteristica dorită cum ar fi mirosul sau culoarea, cu o alta cu alte caracteristici gen înălţimea sau tipul florii , un hibridizant creează astfel floarea dorită. Hibridizarea ste un proces costisitor, îndelungat, care chiar şi acum ţine mai mult de artă decât de ştiinţă.
Veştile bune sunt însă că în ciuda faptului ca o lalea pur neagră este imposibilă din punct de vedere tehnic şi ştiinţific, practic este cât se poate de posibil.

Culoarea există doar în ochiul privitorului. E o problemă de percepţie. Ceea ce vedem ca şi culoare este rezultatul felului în care ochiul nostru captează lumina şi a felului în care creierul procesează informaţia. Isaac Newton a demonstrat la sfârşitul sec. 17 acest lucru arătând că lumina albă prin intermediul unei prisme se reflectă în mai multe culori ca şi curcubeul.
Aceaşi idee se aplică şi culorii lalelelor.În lumina puternică a soarelui laleaua pare a fi neagră. Până la urmă e doar un joc al iluziilor.